Moscova cere să nu mai fie folosit termenul „separatism” pentru conflictul transnistrean

Moscova cere să nu mai fie folosit termenul separatism pentru conflictul transnistrean
Publicat: 15/04/2014, 16:17
Actualizat: 29/07/2014, 19:20

Utilizarea termenului de „separatism” de către reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA în contextele referitoare la conflictul transnistrean nu contribuie la găsirea unor soluții în procesul de negocieri dintre Tiraspol și Chișinău, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, citat de UNIMEDIA.

În acest sens, Moscova menționează discursul susținut săptămâna trecută în Congres de adjunctul secretarului de Stat american, Victoria Nuland, care a atras atenția în legătură cu evoluțiile din regiunea transnistreană, în contextul crizei din Ucraina, folosind termenul „separatism” în legatură cu transnistrenii.

„Declarațiile precum „cel mai bun antidot împotriva separatismului este cooperarea strânsă cu UE” nu vor contribui la găsirea de soluții în procesul de negocieri, apreciază Ministerul rus de Externe.

Diplomația de la Moscova notează, de asemenea, că autoritățile de la Chișinău „și-au îndeplinit cu întârziere obligația asumată în formatul internațional” privind conflictul transnistrean în vederea eliminării accizelor discriminatorii pentru mărfurile din regiunea transnistreană, ceea a făcut posibilă reluarea rundei de negocieri în formatul 5 +2, amânate în urmă cu o săptămână de regimul separatist de la Tiraspol.
Negocierile în formatul 5+2 ar putea fi reluate în luna mai, au declarat, luni, la Chișinău, reprezentanții R. Moldova și ai Tiraspolului.

În urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, mai mulți oficiali de la Washington și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu tensionarea situației din regiunea transnistreană, unde Rusia deține peste 1.000 de soldați.

Luminita Bogdan, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Primele estimări ale votului de la alegerile prezidențiale. Au apărut date despre cum ar fi...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”